vineri, 22 martie 2019

Scopul vieții - Substituirea, Robert A. Heinlein




Robert A. Heinlein este unul dintre cei mai apreciați clasici S.F. Cu o abordare directă, ușor amuzantă, face ca unul dintre romanele lui pentru care a obținut premiul Hugo (1956) pentru cel mai bun roman, să fie citit în timp record și să îți dorești, răscolind bibliotecile să găsești o altă carte a lui la fel de bună. Fără să fie îngreunat de termeni prețioși, teoretizează  marile idei care i-au impresionat pe filosofi și ne amintește  întrebări esențiale : Pentru ce trăim? Care este sensul tuturor lucrurilor pe care le facem? De ce alegem să facem un lucru mai degrabă decât altul? Are viața în mod intrinsec o etică, o morală? Ar trebui să ne placă să fim singuri în univers și să respingem tot ce e diferit de noi?

Un actor care trăiește de pe o zi pe alta din rolurile lui primește  jobul de a juca personalitatea unui om politic care fusese răpit. Politicianul care formase un partid expansionist și încerca includerea extratereștrilor în civilizația umană ar fi trebuit să ajungă la timp pentru primirea unor onoruri oficiale din partea unui cuib de marțieni foarte important din structura lor de vârf. Întârzierea la un asemenea eveniment însemna un dezastru și ceremonia era anulată imediat. Pentru oameni ar fi însemnat încetarea tuturor contactelor prietenoase și asta și-au dorit și cei care l-au răpit. Actorul nostru trebuie să joace rolul omului politic pentru ca marțienii să nu afle de răpire și să treacă omenirea prin foc și sabie.

Această substituire e doar pretextul  autorului pentru care se pun marile întrebări ale vieții. Viața banală trăită de un om sau ratarea lui și figurile ilustre ale zilei care invadează televizoarele și hotărăsc legile pe care trebuie să le respectăm. Autorul nu ne întreabă cine e mai fericit, ci mai degrabă cine trăiește mai intens viața și se preocupă de scopul ei. Ce face deliciul romanului sunt tocmai aceste încercări de substituire și deghizări pentru care lucrează o echipă foarte dedicată cauzei politicianului. Mai mult, actorul devine la un moment dat copleșit de ideile și de personalitatea pe care trebuie să le susțină și încet, încet, își dă seama că sunt pe placul lui. Ideea e că trebuie să-ți acorzi un timp pentru rumegarea ideilor pe care le refuzi din start cu încăpățânare și ceea ce înțelegi apare într-o altă lumină.

Jocuri secrete la vârful piramidei de putere, agenți secreți și campanii electorale, cam astea ar fi datele cărții. Din fericire, în bătălia politică, binele supraviețuiește ca întotdeauna, astfel ca lumea să nu se prăbușească. Îi mulțumim domnului Heinlein pentru asta. Dar la întrebarea “Pentru ce trăiesc?” pe care și-o pune actorul la un moment dat  dar și la întrebarea “Cine sunt eu, cu adevărat?” , foarte puțini dintre noi se gândesc.  Pentru cineva care nu pune prea mare preț pe existențialism, încă o idee pentru care cartea merită citită: mici trucuri actoricești pe care le urmărim cu plăcere pe tot parcursul cărții și multă psihologie din care putem învăța.
Ca să nu ratăm seria de autor și pentru că ne plac doar romanele S.F. bune, în viitorul apropiat o să vă prezint încă două cărți care au primit premiul Hugo: Luna e o doamnă rea (1967) și Infanteria stelară (1960).