Zeii din lut – Ursula K. Le Guin, Sfâşierea cerului

“Sfâșierea cerului” este unul dintre romanele cele mai bune ale scriitoarei Ursula K. Le Guin după “Mâna stângă a întunericului” (premiile Hugo și Nebula). Temele autoarei vin din cele mai profunde căutări ale ființei umane : identitatea într-o lume nesigură și schimbătoare, principiile de bază după care funcționăm ca binele și răul, etica pământeană și extraterestră și cam tot ce tine de conștiință. Scriitoare de fantasy și science-fiction, își permite să atingă teme profunde ca evoluția omenirii, sondarea inconștientului și a lumilor cu mai multe posibilități. Subiectul romanului nu ne dezamăgește nici de data asta. Întrebările sunt complexe și te pun pe gânduri: dacă am avea o putere să schimbăm lumea, cum ar arăta ea? Avem oare dreptul să schimbăm mersul lucrurilor pe planeta și să facem cum considerăm noi că e mai bine așa, pe repede înainte, de la o zi la alta?

Astea sunt și dilemele domnului Orr care descoperă cu groază că visele lui pot schimba realitatea în care trăiește. Chinuit de sentimentul vinovăției, ia pastile cu pumnul pentru a împiedica visele să mai apară și ajunge în cele din urmă la un psihiatru care practică hipnoza. Dr. Haber este și un cercetător pasionat în știința creierului și urmărește să descopere noi teorii iar acest pacient neobișnuit îi pică la fix. Cum era și de așteptat, doctorul îi propune să “viseze eficient” doar în stare de hipnoză și îi sugerează chiar ce să viseze. Prin acest procedeu, Orr speră să se vindece dar nu se va vindeca pentru că puterea de a schimba lumea pe care o are acum doctorul Haber în mâini nu e de lăsat.

Așa se întâmplă să dispară peste noapte milioane de oameni sau să existe o singură culoare a pielii în încercarea de a combate rasismul. Pentru că inconștientul lui Orr rezolvă problemele care i se pun în această manieră, ajungem într-o lume în care toți oamenii sunt gri. Când Haber îi sugerează lui Orr sub hipnoză să viseze o lume în care au dispărut toate războaiele, pe lună apar extratereștrii iar toți conducătorii de state vor îndrepta armele spre inamicul comun, într-o alianță care altfel nu ar fi fost posibilă.

Maniera autoarei de a ilustra toate aceste schimbări este remarcabilă. Sunt multe pasaje pe care simt nevoia să le recitesc cum ar fi cel al apariției neantului dintre două momente temporale: “Presentimentul care o cuprinse pe Heather când coborâse privirea de la cerul de jad era acum o prezență. Era acolo. O zonă, sau poate o perioadă temporală, un fel de pustietate. Era prezența absenței: o entitate necuantificabilă lipsită de calități, în care toate lucrurile cădeau și din care nimic nu mai ieșea. Era ceva oribil, și nu era nimic. Era o cale greșită.”

 

Aer – Amprentarea de toate zilele

Aer este o carte care ne arată cum poţi să ai acces la toate informaţiile chiar în propria ta minte, fără un ajutor exterior, cum ar fi televizorul sau internetul. Conectarea, după autorul ei, Geoff Ryman, ar fi posibilă prin intermediul reţelei. Fluxul fulger (câmpul de atracţie magnetică) se foloseşte la Formatare. Astfel, o hartă completă a minţilor ar exista în Aer, iar Aerul nu este ceea ce respirăm, ci o hartă disponibilă în 11 dimensiuni rămase după Big Bang. Interesant nu este faptul că poţi avea experienţe oculte, ci informaţii de toate felurile, tot ce îţi doreşti să vezi şi să afli de la modă până la filme şi jocuri. Practic, orice. Mae, personajul principal suferă din plin atunci când pe oameni îi loveşte fulgerul magnetic.

Trăitoare într-un sat de munte din Karzistan (ţară inventată), supravieţuieşte ocupându-se de modă. O minte deschisă în generaţia ei săracă şi surpată în convenienţe şi reguli. Are o putere de luptă fascinantă ca femeie de afaceri, are un soţ pe care nu-l mai iubeşte şi nu ezită să-şi facă un amant chiar dacă ştie că va fi supusă oprobiului public şi o vecină care moare chiar în timpul experimentului Aer şi începe s-o locuiască, trăind şi vorbind prin ea de multe ori. În plus, posedă propria capacitate de energie paranormală pentru a rupe „gardul mental” în clipa în care, ţinută la un centru pentru experimente, evadează alături de un câine modificat genetic care poate vorbi. Tot ea prevesteşte viitura distrugătoare care avea să vină peste sat şi să salveze mulţi oameni din calea apelor furioase. O eroină, aşa cum şi sunt de obicei oamenii salvatori, capabili să vadă mai departe de interesele proprii.

În plus, cartea are multă poezie în ea. În Kizuldah trăiesc oamenii de religii diferite: musulmani, budişti şi chiar o familie creştină şi două etnii, eloi şi karzi (care sunt majoritari). Se vorbeşte si despre tensiunile dintre eloi şi karzi, despre sila faţă de autoritatea guvernamentală centrală, despre impostură, lăcomie şi nu în ultimul rând despre dragoste. De altfel, dragostea tronează în descrierile de zi cu zi, natura, muncile agricole, viaţa de provincie.

Un minus pentru roman, o exagerare fără un motiv real pentru un autor inteligent care e capabil să scrie despre o formatare a creierelor la nivel mondial, e sarcina purtată de Mae în stomac. Un copil se va naşte pe gură exact când se întâmpla al doilea experiment cu Aer, în care oamenii erau amprentaţi. Deşi dizgraţios, în mod evident e o metaforă a viitorului : „ - Micul meu viitor. Eşti orb dar nu va trebui să vezi, căci noi putem vedea cu toţii în locul tău. Nu ai mâini, dar nu vei avea nevoie de mâini, căci mintea ta va controla maşinile şi acestea vor fi ca nişte mâini. Şi urechile ţi-au fost arse, dar vei auzi mai multe într-o oră decât am auzit noi cât am trăit.”

Una peste alta, un roman bun cum n-am mai citit de mult şi asta datorită faptului că nu e un SF încăpăţânat cu ochelari de cal care să tragă într-o singură direcţie. Putem simţi viaţa şi atmosfera din Kizuldah descrise cu amănunte picante care ţin de relaţiile interpersonale şi obiceiurile locului. Psihologia personajelor e de zile mari, dacă vă faceţi timp pentru un astfel de roman. E de savurat pe porţiuni mici neapărat cu o cafea sau un ceai de plante în orele în care nu sunteţi obosiţi pentru a aprecia cum se cuvine şi poezia.