sâmbătă, 30 martie 2024


 


Cum să opreşti timpul – Matt Haig

 

Timpul ne fascinează pe toţi iar în literatură este cu adevărat irezistibil. Cea mai mare parte a vieţii noastre visăm să facem lucruri pe care nu le-am putut face la timpul lor sau să schimbăm chiar situaţii şi evenimente nedorite. Ne dorim, desigur, să trăim mult şi să fim într-o stare optimă de activitate. Ne-am dori chiar să fim nemuritori, nu-i aşa? Scriitorul Matt Haig chiar îşi imaginează nişte oameni care trăiesc în jur de 800 de ani şi care sunt, evident, curiozităţi de circ pentru ceilalţi. Din păcate, ei nu pot sta prea mult într-un loc pentru că semenii lor îşi vor da seama că ei nu îmbătranesc şi asta ar fi foarte riscant.

Perioada în care se credea că vrăjitoria aduce toate aspectele ciudate e schimbată cu una în care diverse firme specializate în genetică ar fi interesate de astfel de “cobai”. Cartea este presarată cu multă filozofie de viaţă, orice aspect este trecut prin filtrul critic al călătorului în timp. Perioade istorice se perindă prin faţa noastră împreună cu personajele ei triste şi resemnate, uneori chiar disperate de situaţia dată. Talentul lui Matt Haig este să combine situaţii din diverse epoci şi să-l invite pe cititor să-i fie martor şi complice afectiv pe tot parcursul romanului.

Dacă vă gândiţi să citiţi cartea asta, să nu credeţi că e o relaxare de weekend cu o ceaşcă de cafea alături. Pentru că timpul doare şi s-ar putea ca ceaşca de cafea să vă tremure în mână.

 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu