sâmbătă, 16 iunie 2012

Gellu Naum



PE  STÎLPI



Aici pe stîlpi avem toţi aripi se văd cu ochiul liber
le folosim la una şi la alta în orice caz ţin cald
ne exprimăm cu ajutorul lor prin alfabetul Morse
e un mare mister pe care mai mult îl simţim intrăm în el ca
    într-o baie,
aici pe stîlpi nici vîntul nu îndrăzneşte să ne bată
nimeni nu înţelege cum vine asta dar fiecare simte că avem
     dreptate
ca atunci în zori cînd te sperie gîndul că poate n-o să mai
      răsară niciodată soarele
pe stîlpi bem o cafea citim anunţuri notăm adresa unuia care
      vinde un teleobiectiv de ocazie
am şi uitat că moare undeva departe sau a murit acum doi ani
      şi ne aşteaptă
cuvintele ne intră unul în altul şi vocea noastră telescopică se
      strînge se întinde indiferentă la ea însăşi
am şi uitat cît de frumoşi sîntem
uitaţi-vă numai la vestonul meu ciuruit de gloanţe în pacea
      lumii
am tăiat un cuvînt din ziar mi l-am lipit pe ochi îl vede
      crede că ochiul meu e cuvîntul acela să zicem aspirină
       cumpărată cu bani grei
pe stîlpi e şi un inventator a inventat nişte mecanisme ude
poate că e convingător n-are decît
noi ce frumoşi sîntem cu feţele noastre palide   Am desenat pe
stîlpi un cap de fată am scris dedesubt un nume nici nu
        contează
mai ştim noi unul care scria nume ne cutremuram nu ne
       venea să credem
noi dădeam zor cu pohezia avea dreptate ne ura
era prieten cu noi se îmbăta ca un porc visa o femeie re-
       cunoscătoare
o femeie cu părul lung o femeie care să se spele foarte des pe
        cap
fetele simţeau că e un porc dansau între ele şi se dedicau unor
       sentimente contradictorii
el visa o femeie recunoscătoare pe cînd o altă femeie stătea pe
        un scaun de lut şi zămislea lumea
noi de pe stîlpi strigam   Uite-o   E lîngă tine    Dar el făcea
        plimbări cu bicicleta îşi prăfuia pantofii
noi de pe stîlpi plîngeam îi strigam încurajări sportive
ne ajutau şi fetele cu sentimentul lor contradictoriu









TRIUNGHIUL BERMUDELOR




Acum cînd ploaia mă îmbrăţişează cu “umeda ei voluptate”
         mă gîndesc la fata aceea
pierdută de mult cine mai ştie pe unde
fata care picta flori de cîmp şi întorcea pînzele cu faţa la zid
        ca să nu le văd şi să nu mă înfurii
fireşte ne e frig ne murdărim cu pămînt şi ne rămîn
prea multe rădăcini prea încîlcite   Ar trebui pînă una alta să
      mă adăpostesc undeva să mă curăţ cu peria de scînduri
ar trebui să spun ceva nişte cuvinte dar ştiţi bine că nu se
     poate
fiindcă devin sublim un fel de înger
şi eu de cîte ori mă simt aşa spăl vasele sau mătur curtea
ca să restabilesc neantul unui deznădăjduit echilibru
Dar toate astea nu însemnează nimic pe lîngă ţîrîitul
         greierului imprimat pe bandă de magnetofon
ca glasul prietenului meu care a murit de tînăr şi de atunci
       scrie la versuri şi cîte şi mai cîte
în timp ce undeva cine mai ştie pe unde fata aceea îmbrăcată
        în patrafir de aur îşi zvîntă pletele
ameţită de vuietul în care ne căutăm unul pe altul şi ne iubim
       nebuneşte

Oh plouă iar eu trebuie să reapar în postura mea obişnuită
        adică ud leoarcă
pentru cîteva chestii pe care le purtăm în noi şi le îngropăm
      cît mai adînc cu putinţă
oh şi mai am cîteva cărţi mai bine le schimb cu altele la fel de
      cretine
mai bine le citesc noaptea sau mai bine le vînd şi cu banii
mai bine mă duc la Bufetul Gării la Bombonică unde Maeştrii
          Extazului întinşi pe bănci
ascultă respiraţia nevăzutei cirezi care umblă pe cer
mai bine mă pierd acolo într-un Triunghi al Bermudelor prin-
          tre borcane cu flori de cîmp
ca un copil de 4 ani care visează că se dărîmă podul şi cade
       trenul în apă cu pasageri cu tot











Din antologia Partea cealaltă, Cartea Românească, 1998


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu