Mariana Marin

Închei anul  cu  extraordinarele poezii ale Marianei Marin :

Elegie

Pe geamuri ploaia.

Înăuntru felul în care

ţi-a fost posedată conştiinţa.

Cauţi antidotul.

Te ridici cu o oarecare greutate din fotoliu

şi te aşezi la masa de scris.

Ce bine că foşnetul creionului pe hîrtie

nu poate fi ascultat,

- dai să gândeşti,

dar în secunda următoare

nu mai eşti atît de sigură.

Apeşi prin urmare mai energic cu creionul.

Aici, în spaţiul mărunt dintre pagina albă

şi răsuflarea ta întunecată,

în teritoriul cenuşiului

unde viaţa e limpede – frază latină.

Aici, unde au căzut şi s-au ridicat

atâtea imperii,

unde instanţele se nasc o dată cu acuzaţii,

aici este patria ta.

Adică locul în care gândeşti.

Limpede.

Coerent.

Intens.

Pe geamuri ploaia,

Înăuntru singurul fel

în care îţi poate fi posedată conştiinţa.

Mărăcinii şi algele

Îţi promit că n-am să iau somnifere, prietene,

până când pata asta sângerie din tâmplă

nu va învăţa să meargă singură în două picioare.

Ştiu, unora li se va părea nefiresc

ca o tânără femeie

să aleagă din atîtea ţinuturi înmiresmate

doar mărăcinii şi algele

din contemplarea evoluţiei biologicului spre social.

Dar ei sunt ceilalţi.

Nici măcar mulţi, darămite curioşi!

Sudoarea le este apărată de-un fel de mărunţiş al solzilor

de care îşi pot agăţa la nevoie liniştiţi Sinele.

Sudoarea aceasta le ţine de cald.

Mă bucur: EI POT EXISTA!

În felul acesta drumul nostru e mai drept.

E mult, mult mai drept.

Îi cuprinde.

E o parte din ei.

Dark ages

Un copil cu ochii de câine

m-a întrebat într-o zi

dacă este greu să ajungi scriitor.

Era iarnă şi totuşi ploua

pe drumul scurt dintre şcoală şi casă.

Gunoaiele tăvălite de ape

se spălau cu frenezie.

Până şi gunoaiele voiau să se spele.

Le simţeam bucuria când o băltoacă

mi-a mângâiat tălpile prin pantofii vechi.

Laptele nu venise.

Ne-am aşezat cuminţi (o, mult prea cuminţi)

la coadă dar n-am rezistat.

Era mult prea frig.

Câinii cartierului începuseră să latre,

bezna era tot mai groasă, n-aveam mănuşi,

Ţipenie-de-Om zăcea lat la intrarea în casă.

Pană-de-Curent şi el, cu Pană-de-Gaz,

prin cotloane, la bârfă.

Frig, foarte frig

frig şi gheaţă, greaţă.

Un copil orfan m-a întrebat într-o seară

pe drumul scurt dintre şcoală şi casă

dacă este greu să ajungi scriitor.

Un ochi de câine bătut

i-a răspuns unui alt ochi de câine bătut

să privească mai bine în jur

până când o să înveţe să muşte

să-şi îndrepte gâtlejul şi sufletul când

stelele-n sus,

moartea aproape.