Nicolae Steinhardt – Dăruind vei dobândi
“Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut
L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” ( Ioan 3:16)
Răsfoiesc
cartea lui N.Steinhardt înaintea Săptămânii Patimilor cu gandul de a
petrece timp preţios, de calitate. Cugetările îmi sunt familiare, le-am mai citit. Steinhardt nu
se poate citi într-o noapte sau într-o zi, nici în cinci zile la rând. Eu mă
întorc la el cu uimire de fiecare dată pentru că îl înţeleg mai bine sau
dimpotrivă, intru într-o altă logică a textului. De data asta, m-am oprit la “ O contribuţie la problema epifaniei”. Preotul J.-M.
Lustiger avansează o teorie legată de
fiinţele extraterestre şi comunicare. Dacă divinitatea, în planul ei fastuos
legat de omenire s-ar fi relevat prin apariţii, spiritism, formule matematice
sau OZN-uri, nu ar fi avut atâtea şanse la credinţa şi iubirea oamenilor. Un
cod de comunicare, un limbaj de orice natură ar fi fost el, nu ar fi avut
succes mai mult decât avem azi legat de o mărturisire cu fiinţe extraterestre.
Pentru
ca Dumnezeu să li se arate oamenilor, pentru ca acestia să-l înţeleagă, Dumnezeu
a ales să se nască din om, să fie prunc. Iată marea revelaţie înaintea căreia
mă cutremur! Nu există comunicare mai eficientă decât cea născută din om şi
pentru om! Degeaba înălţăm ochii şi căutăm limbaje de tot felul prin univers. Dumnezeu
trebuia să vină dintre noi, prin noi şi să ne atragă în Cunoaştere. Naşterea şi
moartea, trecând prin smerenie şi suferinţă! Dragostea însă este fundamentul
indestructibil al vieţii şi despre asta Dumnezeu a vrut să ştim neapărat, după
cum ne spune apostolul Pavel:
|
De aş grăi în limbile
oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare
şi chimval răsunător. |
Şi de aş avea darul
proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea
atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. |
|
Şi de aş împărţi toată
avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic
nu-mi foloseşte. |
|
Dragostea îndelung
rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu
se trufeşte. |
|
Dragostea nu se poartă
cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. |
|
Nu se bucură de
nedreptate, ci se bucură de adevăr. |
|
Toate le suferă, toate
le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. |
|
Dragostea nu cade
niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta;
ştiinţa se va sfârşi; |
|
Pentru că în parte
cunoaştem şi în parte proorocim. |
|
Dar când va veni ceea
ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa. |
|
Când eram copil,
vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am
făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului. |
|
Căci vedem acum ca
prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în
parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu. |
|
Şi acum rămân acestea
trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este
dragostea. |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu