Nicolae Steinhardt – Dăruind vei dobândi

“Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” ( Ioan 3:16)

Răsfoiesc cartea lui N.Steinhardt înaintea Săptămânii Patimilor cu gandul de a petrece timp preţios, de calitate. Cugetările îmi sunt familiare, le-am mai citit. Steinhardt nu se poate citi într-o noapte sau într-o zi, nici în cinci zile la rând. Eu mă întorc la el cu uimire de fiecare dată pentru că îl înţeleg mai bine sau dimpotrivă, intru într-o altă logică a textului. De data asta, m-am oprit la “ O contribuţie la problema epifaniei”. Preotul J.-M. Lustiger  avansează o teorie legată de fiinţele extraterestre şi comunicare. Dacă divinitatea, în planul ei fastuos legat de omenire s-ar fi relevat prin apariţii, spiritism, formule matematice sau OZN-uri, nu ar fi avut atâtea şanse la credinţa şi iubirea oamenilor. Un cod de comunicare, un limbaj de orice natură ar fi fost el, nu ar fi avut succes mai mult decât avem azi legat de o mărturisire cu fiinţe extraterestre.

Pentru ca Dumnezeu să li se arate oamenilor, pentru ca acestia să-l înţeleagă, Dumnezeu a ales să se nască din om, să fie prunc. Iată marea revelaţie înaintea căreia mă cutremur! Nu există comunicare mai eficientă decât cea născută din om şi pentru om! Degeaba înălţăm ochii şi căutăm limbaje de tot felul prin univers. Dumnezeu trebuia să vină dintre noi, prin noi şi să ne atragă în Cunoaştere. Naşterea şi moartea, trecând prin smerenie şi suferinţă! Dragostea însă este fundamentul indestructibil al vieţii şi despre asta Dumnezeu a vrut să ştim neapărat, după cum ne spune apostolul Pavel:

	De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.
	Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
	Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
	Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
	Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
	Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
	Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
	Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;
	Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim.
	Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa.
	Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului.
	Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu.
	Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.

 

Fii propiul tău şaman – Deborah King

Tot mai multe cărţi ne vorbesc despre vindecarea prin energie. Deborah King are o viziune mai amplă care include tehnici de vindecare asociate cu meditaţia şi reconectarea la sursa primară sau câmpul unificat. Este expresia unei vindecări la nivel energetic care implică gradul spiritual şi emoţional şi este şi calea totală de vindecare. De aceea ea face o deosebire între “însănătoşire” şi “vindecare”. Însănătoşirea este mai degrabă descoperită prin medicina clasică pe care autoarea cărţii nu o respinge, doar că nu o consideră suficientă. Vindecarea implică la un nivel profund emoţiile, voinţa şi gândirea, rugăciunea şi jurnalul. Scrierea unui jurnal este chiar prima experienţă pe care trebuie să o parcurgă cel care vrea să se vindece pe sine şi poate şi pe ceilalţi.

Meditaţia este acel proces prin care se suspendă toate gândurile, o stare profundă de relaxare dar şi acel demers creativ în care se poate ghida energia prin chakrele corpului. Beneficiile meditaţiei sunt depline, chiar şi acea parte în care nu ne gândim la nimic şi nu direcţionăm nimic. Rostul ei este să ne facă mai rezistenţi la boli întărind imunitatea şi să ne lărgească câmpul de conştiinţă.

Rugăciunea se leagă strâns şi de ideea vindecării la distanţă. Iubirea şi recunoştinţa trebuie să curgă prin inima aceluia care se roagă şi astfel se ajunge la un echilibru care determină schimbări chiar şi în registrul fizic. Credinţa este însă absolut necesară pentru acest act al sufletului. “Cred Doamne, ajută necredinţei mele!” spunea Marcu, unul dintre apostoli. Da, cu exerciţiu, rugăciunea poate deveni o forţă a inimii noastre capabilă să facă minuni.

Cartea conţine multe exerciţii de purificare şi vizualizare şi e un început bun pentru cei care vor să-şi extindă partea spirituală. Ce trebuie reţinut mai cu seamă este că iubirea, compasiunea şi iertarea sunt cei trei piloni pe care se sprijină viaţa.

 

Când vrem să ne îmbunătăţim viaţa, ne uităm în jurul nostru căutând ceva care să ne ajute. Uneori găsim cărţi şi ne lăsăm purtaţi pe aripile literaturii : aventură, suspans, S.F.  Dar mai sunt şi cărţile de dezvoltare personală care pot constitui un ghid serios pentru ascensiunea noastră. De cele mai multe ori, ele ne vorbesc despre cum ne putem schimba modul de a gândi. Spre deosebire de literatură care ne formează gustul pentru teoretizare, dezvoltarea personală combină psihologia cu practica pentru conştientizarea propriei minţi şi a felului în care aceasta ne conduce viaţa. Foarte important este să ne găsim acele tipare pe care le exersăm fără să ne dăm seama în tot ce facem, să le scuturăm puţin praful şi să acceptăm schimbarea.

Schimbarea pe care o vrem în viaţa noastră nu poate veni decât dacă suntem pregătiţi să o primim. Clişeele în care ne ducem viaţa de obicei sunt călduţe şi ne menţin în starea de confort. Marele poet George Coşbuc spunea asta în versuri: “ O luptă-i viaţa; deci te luptă/Cu dragoste de ea, cu dor./Pe seama cui? Eşti un nemernic/Când n-ai un ţel hotărâtor.”

Care este ţelul nostru? Putem ajunge la el prin lista de priorităţi şi succesiunea evenimentelor, ne spune şi Brian Tracy prin cartea lui “Schimbând gândirea, îţi schimbi viaţa”. Doar că nu e aşa uşor, sigur că da. Trebuie să dai dovadă de tărie de caracter să-ţi asumi lucrurile pe care chiar le vrei schimbate. În plus, partea plină a paharului trebuie să îţi fie tot timpul în faţa ochilor, chiar dacă îţi merge bine sau rău, chiar şi pe marginea prăpastiei. Cu alte cuvinte, gândirea pozitivă ne face mai energici şi creativi şi ne dă impulsul pentru schimbarea pe care o vrem. Cartea are multe capitole care o să vă pună la treabă şi este un as în materie de dezvoltare, în plus e genul de carte care poate fi citită peste tot, în mijloacele de transport în comun sau în poziţie de yoga. Important este să nu uităm că nu există limită în ceea ce vrem să facem dacă ne dorim suficient de mult şi depunem toate eforturile pentru asta.

 

 

 

Cum să opreşti timpul – Matt Haig

 

Timpul ne fascinează pe toţi iar în literatură este cu adevărat irezistibil. Cea mai mare parte a vieţii noastre visăm să facem lucruri pe care nu le-am putut face la timpul lor sau să schimbăm chiar situaţii şi evenimente nedorite. Ne dorim, desigur, să trăim mult şi să fim într-o stare optimă de activitate. Ne-am dori chiar să fim nemuritori, nu-i aşa? Scriitorul Matt Haig chiar îşi imaginează nişte oameni care trăiesc în jur de 800 de ani şi care sunt, evident, curiozităţi de circ pentru ceilalţi. Din păcate, ei nu pot sta prea mult într-un loc pentru că semenii lor îşi vor da seama că ei nu îmbătranesc şi asta ar fi foarte riscant.

Perioada în care se credea că vrăjitoria aduce toate aspectele ciudate e schimbată cu una în care diverse firme specializate în genetică ar fi interesate de astfel de “cobai”. Cartea este presarată cu multă filozofie de viaţă, orice aspect este trecut prin filtrul critic al călătorului în timp. Perioade istorice se perindă prin faţa noastră împreună cu personajele ei triste şi resemnate, uneori chiar disperate de situaţia dată. Talentul lui Matt Haig este să combine situaţii din diverse epoci şi să-l invite pe cititor să-i fie martor şi complice afectiv pe tot parcursul romanului.

Dacă vă gândiţi să citiţi cartea asta, să nu credeţi că e o relaxare de weekend cu o ceaşcă de cafea alături. Pentru că timpul doare şi s-ar putea ca ceaşca de cafea să vă tremure în mână.

 

 

Băiatul Echo – Matt Haig

 

O carte despre roboţi nu prea mă încântă de obicei dar consider acest volum o capodoperă. De ce? Pentru că glorifică viaţa în toate aspectele ei. Nu poţi să fii mai putin viu, spune Matt Haig, aşa cum nu poţi să fii mai puţin om. Şi totuşi...Băiatul Echo este un prototip construit cu ADN uman, eşti tentat să spui că e mai puţin om, dar nu e aşa. Construcţia de fiare care se mişcă cu o forţă superioară atât fizic cât şi psihic este un om pentru simplul motiv că e capabil să simtă iubire, fericire, durere, ură...cam tot ce simţim şi noi. Are sentimente de vinovăţie, frică, speranţă, frustrare. Sentimente care definesc fiinţa umană în toate aspectele ei. Povestea e alertă, te ţine în priză de la început până la sfârşit. Două companii rivale deţin monopolul fabricilor de androizi într-o Londră din secolul 22, cu autostrăzi suspendate şi tot confortul dat de tehnologie. Dar nu toţi oamenii sunt fericiţi de avansul tehnologiei care pare că macină umanitatea tot mai mult. Fratele patronului care deţine fabricile Castle e unul din nostalgicii vremurilor apuse. Pentru el, toţi androizi sunt expresia greşită şi impardonabilă a oamenilor lacomi de bani care se pot juca cu avansul tehnologiei. Ca jurnalist, el se ocupă cu scrierea unei cărţi împotriva inteligenţei artificiale şi a tuturor derivatelor sale. E şi motivul pentru care va muri împreună cu soţia sa, ucişi chiar prin jocul de culise al fratelui care nu permite să-şi vadă afacerile compromise. Audrey, fata lor, scapă cu fuga chiar în braţele unchiului ucigaş. De aici se continuă lupta pentru supravieţuire într-o lume care are toate semnele unei dictaturi, atât tehnologice cât şi morale. Mai sunt oameni care să protesteze la uşa companiei vinovate dar sunt suprimaţi fără probleme iar justiţia este total aservită intereselor celor bogaţi. De pildă, o distracţie de sâmbătă seara mai e şi lupta roboţilor cu Neanderthalienii, care au fost aduşi înapoi prin inginerie genetică şi băgaţi într-un fel de grădină zoologică. Sunt oameni care mai protestează pe la garduri dar exerciţiul moral nu mai are însemnătate aici şi sunt destul de mulţi cei care vin să plătească bilet ca să vadă o încăierare ucigaşă în arenă. Sânge şi circ, am spune aici. Destul de trist viitorul în opinia lui Matt Haig, nu? În orice caz, nu aici e punctul forte al cărţii. Ce m-a răvăşit pe mine este că Audrey, îndrăgostită de băiatul echo, alege să fugă împreună cu el pe Lună, un spaţiu liber de tirania unchiului său, dar foarte periculos. Aici nu sunt controale ca cele de pe pământ şi toţi criminalii sau cei care încalcă legea într-un fel sau altul, fug aici. Călătoria durează doar două ore iar pe roboţi nu îi controlează nimeni. Însă pentru asta Audrey trebuie să se transforme: să arate ca un robot, cu pielea fără semne dar însemnată cu un număr pe mână cum sunt toţi roboţii. O fiinţă care vrea să treacă graniţa ca un robot cu ceilalţi roboţi. Nu este un final fericit, cel puţin pentru mine. Pentru că oricine poate abuza un robot, îl poate face sclav sau îl poate distruge. Ne rămâne să ne imaginăm viitorul fetei - robot şi al robotului – om într-o lume în care vor trebui să-şi caute de muncă şi să convieţuiască cu toţi ceilalţi. Moralitatea, sensul vieţii, umanitatea sunt concepte des întâlnite şi în celelalte cărţi ale lui Matt Haig cum ar fi Bibliotecara de la miezul noptii, Umanii, Cum să opreşti timpul . A mai scris Câteva motive să iubeşti viaţa, o carte excelentă  de psihologie şi cărţi pentru copii. Nu rataţi acest scriitor pentru că vorbeşte despre viitorul nostru.

 

 

 

Portalul – Peter Clines

 

O alegere bună de petrecere a timpului liber este să citim Portalul Albuquerque de Peter Clines. Este o carte care vă va ţine cu sufletul la gură de la început până la sfârşit, cu doze bune de suspans şi mister. Este vorba de un Portal care face legătura între mai multe realităţi, realitatea nostră, aşa cum o ştim şi realităţile paralele sau multiversul. Mike Erikson este un tip genial care alege să fugă de talentul lui într-o carieră modestă de profesor de liceu deşi este posesorul unei memorii eidetice, o memorie fotografică care îi permite să-şi amintească tot ce a văzut sau a auzit vreodată. Aceste abilităţi îl şi salvează (ca şi pe unii din colegii lui) atunci când este inclus într-un proiect ulltrasecret de transfer de materie între lumi prin intermediul Portalului. Treaba lui Mike este să observe echipa care a construit portalul şi să-şi dea seama de ce se petrec anumite greşeli, cum ar fi schimbarea de personalitate a oamenilor care trec prin portal sau diferite versiuni pe care le pot avea şi care se imprimă în realitatea cunoscută. Mai departe...e o poveste care o să vă încingă neuronii în căutarea soluţiei de supravieţuire în spaţiul X. Până la urmă devine un joc periculos pentru toată specia umană. Ne imaginăm că lumile paralele, dimensiunile extraterestre sau multiversul au cele mai bune versiuni pe care le putem cunoaşte dar atunci când apar monştri nu ne mai convine. Pentru că asta se întâmplă, deschiderea în alte realităţi nu poate fi aleasă aşa cum o proiectezi pe calculator iar cine o face trebuie să poată fi în stare să stăpânească tehnologia care pune bazele siguranţei celor implicaţi şi a lumii întregi. O carte delicioasă pentru iubitorii de mister!

Zeii din lut – Ursula K. Le Guin, Sfâşierea cerului

“Sfâșierea cerului” este unul dintre romanele cele mai bune ale scriitoarei Ursula K. Le Guin după “Mâna stângă a întunericului” (premiile Hugo și Nebula). Temele autoarei vin din cele mai profunde căutări ale ființei umane : identitatea într-o lume nesigură și schimbătoare, principiile de bază după care funcționăm ca binele și răul, etica pământeană și extraterestră și cam tot ce tine de conștiință. Scriitoare de fantasy și science-fiction, își permite să atingă teme profunde ca evoluția omenirii, sondarea inconștientului și a lumilor cu mai multe posibilități. Subiectul romanului nu ne dezamăgește nici de data asta. Întrebările sunt complexe și te pun pe gânduri: dacă am avea o putere să schimbăm lumea, cum ar arăta ea? Avem oare dreptul să schimbăm mersul lucrurilor pe planeta și să facem cum considerăm noi că e mai bine așa, pe repede înainte, de la o zi la alta?

Astea sunt și dilemele domnului Orr care descoperă cu groază că visele lui pot schimba realitatea în care trăiește. Chinuit de sentimentul vinovăției, ia pastile cu pumnul pentru a împiedica visele să mai apară și ajunge în cele din urmă la un psihiatru care practică hipnoza. Dr. Haber este și un cercetător pasionat în știința creierului și urmărește să descopere noi teorii iar acest pacient neobișnuit îi pică la fix. Cum era și de așteptat, doctorul îi propune să “viseze eficient” doar în stare de hipnoză și îi sugerează chiar ce să viseze. Prin acest procedeu, Orr speră să se vindece dar nu se va vindeca pentru că puterea de a schimba lumea pe care o are acum doctorul Haber în mâini nu e de lăsat.

Așa se întâmplă să dispară peste noapte milioane de oameni sau să existe o singură culoare a pielii în încercarea de a combate rasismul. Pentru că inconștientul lui Orr rezolvă problemele care i se pun în această manieră, ajungem într-o lume în care toți oamenii sunt gri. Când Haber îi sugerează lui Orr sub hipnoză să viseze o lume în care au dispărut toate războaiele, pe lună apar extratereștrii iar toți conducătorii de state vor îndrepta armele spre inamicul comun, într-o alianță care altfel nu ar fi fost posibilă.

Maniera autoarei de a ilustra toate aceste schimbări este remarcabilă. Sunt multe pasaje pe care simt nevoia să le recitesc cum ar fi cel al apariției neantului dintre două momente temporale: “Presentimentul care o cuprinse pe Heather când coborâse privirea de la cerul de jad era acum o prezență. Era acolo. O zonă, sau poate o perioadă temporală, un fel de pustietate. Era prezența absenței: o entitate necuantificabilă lipsită de calități, în care toate lucrurile cădeau și din care nimic nu mai ieșea. Era ceva oribil, și nu era nimic. Era o cale greșită.”