Lumile în care trăim - Kurt Vonnegut, Abatorul 5

                                                      

Romanul lui Kurt Vonnegut Abatorul 5 este despre război.  Un război  urât prezentat în ton satiric și cu mult umor negru. Autorul care a luptat în acest război nu poate retrăi  totul decât într-un mod care să nu-l mai rănească a doua oară.  Bombardarea Dresdei de către britanici și americani în timpul celui de-al doilea război mondial este relatată ca orice altă aventură. Personajul principal Billy Pilgrim se detașează de cotidian trăind intens o viață paralelă. “S-a  culcat văduv senil și s-a trezit în ziua propriei lui cununii. A intrat pe-o ușă în 1955 și a ieșit pe alta în 1941. S-a reîntors pe aceeași ușă și s-a pomenit în 1963. Și-a văzut de mai multe ori nașterea și moartea, pretinde el, și vizitează la întâmplare toate evenimentele plasate între ele.” Omul nostru nu este doar călător în timp ci și vizitator involuntar pe planeta Tralfamadore locuită de extratereștri. Groaznicele imagini ale războiului combinate cu călătoriile în timp și viața personală, fac din această carte-cult o lectură de neratat. Personajul Billy care nu cere mult de la viață se trezește în situația în care viața cere prea mult de la el. Amărâtul e târât în tot felul de situații care te fac să-l compătimești pentru neimplicarea și apatia lui, fără hotărâri proprii, umbră chiar și pentru sine însuși. Viața lui intensă, adevărată, e în altă dimensiune. Se poate face ușor paralela cu o altă carte celebră a autorului Leagănul Pisicii  în care personajul Iona este bokononist iar acțiunea – bombardarea Hiroshimei de către americani - este presărată cu citate bokononiste : “Noi, bokononniștii, credem că lumea este organizată în echipe care îndeplinesc Voia Domnului fără să descopere vreodată ce fac. Bokonon dă numele de karass unei astfel de echipe, iar instrumentul, kan-kan-ul, care m-a adus în karass-ul meu a fost cartea pe care n-am terminat-o niciodată, carte pe care voiam  să o intitulez Ziua în care lumea s-a sfârșit.”

Orice cititor serios de SF își poate da seama de modul acut în care Vonnegut ia peste picior cele două lumi, lumea cunoscută, în care trăim și lumea extraterestră, cea pe care vrem s-o descoperim. Ambele sunt tratate cu aceeași importanță iar el pare mai tot timpul în defensivă. Detaliile grotești ale războiului se pierd în această încăierare a faptelor din care personajul iese mai mult ciufulit și incapabil până la sfârșit să mai aibă grijă de propria existență. Cum ar spune Billy “așa stau lucrurile”.