miercuri, 27 februarie 2019

Vrăjitorii uitate : Doina Ruști, Mâța Vinerii


Cartea Doinei Ruști, Mâța Vinerii,  se înscrie în parcursul Bucureștiului fanariot (vezi Manuscrisul fanariot) în care anii 1800 – 1900 prind viață mai ales pe vechile ulițe ale Lipscanilor, centrul unui oraș peste care stăpânește Înalta Poartă cu domnitorii pasageri schimbați pentru 40 de pungi de galbeni. E povestea spusă chiar de Mâța Vinerii, o fată de paisprezece ani, care nu are voie să-și mărturisească numele.
Când ciuma se înstăpânește peste oraș, fata fuge la bunica ei, Maxima care o învață tainele vrăjitoriei. Ele fac parte din linia satorinilor, oameni care au anumite puteri individuale, insuflate de Sator, un duh care nu pare nici drac, nici înger, putând face atît binele cât și răul pentru că nu are voință și  personalitate, este un duh purtat doar de intențiile celor care îl folosesc prin diferite incantații, licori sau mâncăruri. 
Tonul cărții este jucăuș și crud în același timp. Jucăuș, pentru că este spus de o fată (și reamintit de femeie după treizeci de ani) pusă mai mult pe șotii decât vrăjitorii și crud pentru că în perioada respectivă, când țiganii se vindeau ca robi sau când turcii tăiau capul oamenilor după bunul plac, nu e tocmai la îndemână pentru un om învățat cu toate normele civilizației. Când legile sunt puse în balanță de zvonuri, sentimente, bârfe, acuzații fără fundament, când riști libertatea și viața doar pentru că unii oameni nu te văd bine. Peste toate domnește superstiția, cea mai rea dintre toate și din cauza căreia Maxima, bunica fetei este săltată pentru a fi omorâtă. Fata își pierde și unchiul, cuviosul Zăval, datorită unui alt satorin cu poftă de putere. Cartea se încheie cu pedepsirea criminalului Maximei și al lui Zăval de către Mâța Vinerii și cu descoperirea unei misterioase străzi Murta unde într-o altă casă a lui Zăval descoperă lista cu toti satorinii din lume.
Cartea excelează prin mărturisirile fetei pline de umor și de rețete vechi care sunt presărate peste tot cu ferma convingere că ele pot influența viața oamenilor pentru o perioadă de timp. De exemplu, o turtă care poate provoca boala râsului:”Dar, pe cât ridicam glasul, pe atât și râsul lui Costas devenea mai intens, molipsind servitorimea și ciohodarii, încât de sub arcade, din încăperile nevăzute ale acelei hardughii de palat, auzeam hăhăiala pajilor, chicoteala cameristelor, hohotele nesăbuite ale unor icioglani care lustruiau lingurițele, iar în focarul ăsta de hohote intra din când în când și câte un șuierat, o clămpăneală avidă ori un zgomot de dinți, căci și râsul, ca și firea omului, e de multe feluri.
În cartea Doinei Ruști puteți intra pentru o vreme doar ca să experimentați acele senzații și gânduri pe care le aveați fiind copil: oameni care dispar pe loc la simpla dorință, leacuri de iubit, mâncăruri care te fac darnic până la faliment, spirite, duhuri, oameni care vorbesc cu morții și care visează tainele lumii. Peste toate astea adăugați și parfumul vechi de mahala, oamenii epocii cu diferite metehne și descrierea foarte detaliată a psihologiei oamenilor și chiar a orașului.
Cartea e un festin cultural pentru toti cei care adoră lumea veche a Bucureștiului așa cum a fost ea cu rele și bune deși nu-și propune să fie o cronică istorică veridică și nici măcar una dintre legendele știute. Este pur si simplu originală și cuceritoare.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu